Este o viață în joc!

Asigură-te!

7 Martie 20:00

Ziua Motociclistei

petrecere organizată în parteneriat cu Asociaţia Femeilor Motocicliste - WIMA România, la data de 7 martie, la FUEL by Ace Custom (Bulevardul Expoziției 22-30), de la ora 20:00.

O vorbă veche spune “Ladies first!”. Așa că în cadrul campaniei “Martie - Luna siguranței pe două roți”, prima petrecere pe care o organizăm pentru comunitatea moto este… petrecerea de “Ziua Motociclistei” 😊

Planificată cu mult entuziasm de fetele de la WIMA România, pentru întreaga comunitate moto, “Ziua Motociclistei” e prima petrecere a sezonului 2020 în cadrul căreia toată atenția noastră este concentrată asupra fetelor motocicliste, cu care călătoriile noastre – de orice natură – sunt mult mai frumoase.

Deși nu este foarte popular în România, motociclismul feminin a luat amploare în ultimii ani, pe măsură ce tot mai multe femei au decis să ia parte la aventura pe două roti direct de la ghidon. Petrecerea de „Ziua Motociclistei” le serbează pe aceste femei, și nu numai, în data de 7 Martie, la Fuel by Ace Customs, începând cu ora 20:00. MC Ștefan Leonte va întreține atmosfera pe parcursul evenimentului. 

Invitatele speciale ale serii sunt trupele MottoYou Drummers și Olly of Queens, trupe formate exclusiv din femei, care au raspuns cu entuziasm invitatiei noastre si s-au alăturat cu drag motociclistelor cu care împărtășesc pasiunea, energia, și plăcerea de a te simți liber făcând ceea ce îți place.

Fuel by Ace Custom